Divin de groaznic

Mă enervezi de îți deschid spre iad o ușă,
Și drumul ți-l presărez cu săruturi, mângâieri și pupici.
Nu o să te descânte nici o pricepută mătușă,
Și oricât de departe te-aș trimite, ar fi mereu „aici”.

Te iubesc cu pasiune și foc, de ne celebrează strămoșii,
Și simt să te sărut, să te mușc și să te deochi.
Îmi simt sufletul curgând de nici toți cocoșii,
Nu ar putea să îl trezească din al pasiunii străvechi.

Și simt să am grijă de tine și să îți vindec suferința,
Toate rănile pe care le sărut apoi plângând.
Lângă tine îmi privesc mereu, în oglindă, stăruința,
Și mă trăiesc arzând, întrebându-mă până când.

Rănile pe care le porți sunt făcute de mine,
Dar cum să te sărut fără să zgârii, sau musc, ori să simt?
Te privesc de mi se contopește tot răul în bine,
Și-aș vrea să te urăsc, chiar n-aș putea să te mint.

Și deși-n minte te port în iad, prin fiecare colțișor ascuns,
Mi-e teamă că nici acolo nu ți-aș rezista să stau deoparte
Și te-aș însoți înfierbântată să-ți ard fricile de nepătruns,
Într-un mod care să inspire demonii să scrie o strănouă carte.

Tămâie, salvie, fum, incantații nu te-ar scăpa de mine.
Ba chiar, mi-ar da putere și idei noi să te simt.
Așa ai afla că tot acest rău este un divin de bine
Și deși sună înfiorator de edenic, fiecare fior ți-l consimt.

Exorcizează-mă de pasiunea ce-mi curge prin pori,
De cuvântul „adânc” care devine divin de obraznic,
Fie că te plimbi pe corp sau în suflet de dori,
Dându-mi dependență, cu iz de „divin de groaznic”.

Sursa Foto: Google